Get In Touch
za:media GmbH
Goethestrasse 16a
6161 Mannheim
Germany
Work Inquiries
hello@romaniatoday.eu
Phone +49621 38072677
Back

Țări ieftine în care merită să te muți în 2023

Sursa foto: Pexels

Care sunt top 3 cele mai ieftine țări

În contextul creșterii costului vieții, căutarea unui mod de viață mai accesibil devine criteriul numărul unu pe care oamenii îl iau în considerare atunci când decid să se mute.

Dacă te gândești să faci o schimbare de proporții și să te muți într-o țară mai prietenoasă din punct de vedere al costului vieții cotidiene, am pregătit o mică listă care să te ajute să faci o alegere.

Conform Numbeo, care a calculat indicele costului vieții din fiecare țară luând în considerare indicatori precum prețul utilităților, costul produselor alimentare și chiria medie, în top trei cele mai ieftine țări, în care merită să te muți, se află Croația, Muntenegru și Lituania.

Muntenegru

Dacă iubești locurile cu lanțuri muntoase, lacuri glaciare, sate și orașe medievale, Muntenegru s-ar putea să fie alegerea perfectă pentru tine. Iar prețurile de aici sunt suficient de mici cât să te convingă să iei o decizie. Pentru nomazii digitali, există posibilitatea de a aplica pentru o viză de 2 ani, cu posibilitatea de prelungire cu doi ani.

În capitala Muntenegrului, Podgorica, cea mai ieftină masă te va costa 6,4 euro, iar pentru chiria lunară la o cameră dintr-un apartament situat în centru, poți plăti 372 EUR.

Croația

O altă țară din Europa, prietenoasă din punct de vedere al prețurilor, este Croația. Media costurilor este ridicată aici de orașele de la malul mării, precum Split și Dubrovnik, însă Croația rămâne totuși o opțiune demnă de luat în seamă pentru costurile mici.

În capitala Zagreb cea mai ieftină masă este în jur de 10 EUR, iar chiria lunară pentru o cameră, într-un apartament din centru este de 560,25 EUR.

Lituania

O nestemată a țărilor baltice, Lituania, este o opțiune care nu trebuie trecută cu vederea de iubitorii natură și arhitectură. În plus, capitala Vilnius este ideală pentru nomazii digitali oferind o abundență de spații de coworking. Cea mai ieftină masă aici te va costa aproximativ 10 EUR, iar pentru chiria lunară la o cameră, într-un apartament din centru vei plăti 720,83 EUR.

This website stores cookies on your computer. Cookie Policy