Get In Touch
za:media GmbH
Goethestrasse 16a
6161 Mannheim
Germany
Work Inquiries
hello@romaniatoday.eu
Phone +49621 38072677
Back

Permisul auto în format fizic este eliminat în Austria

Sursa foto: Pexels

Digitalizarea documentelor, o tendință în creștere

Digitalizarea permiselor este o tendință în continuă creștere în rândul statelor europene.

Austria se numără printre primele țări din Europa care a renunțat la formatul tradițional al permisului de conducere, pe card sau hârtie, în favoarea variantei digitale.

Măsura este parte din efortul tot mai mare de a digitaliza documentele oficiale în contextul avansului tehnologic.

Astfel, în cazul a peste 300.000 de conducători auto austrieci a fost deja implementată schimbarea. Șoferii vor putea folosi permisele auto digitale în orice situație, la fel ca pe cele în formatul clasic, documentele putând fi verificate oricând digital.

Mai mult decât atât, această variantă digitală va putea fi folosită și drept act de identitate în magazinele A1, sau ca act doveditor al vârstei în magazinele REWE.

Digitalizarea promovată tot mai mult în rândul austriecilor

Conform datelor privind digitalizarea transmise de Florian Tursky, secretarul de stat austriac pentru digitalizare, și Magnus Brunner, ministrul de finanțe, mai mult de un milion de austrieci au folosit până în prezent ID Austria, iar permisul în variantă digitală a fost activat de nu mai puțin de 302.300 de ori.

Dacă în acest moment, permisul digital de conducere poate să fie activat numai de cei care au permisul de tip card, legea pentru Austria digitală prevede ca pe viitor acest lucru să fie posibil și pentru șoferii care dețin permise în format fizic, pe hârtie.

Autoritățile austriece își doresc să simplifice lucrurile și să digitalizeze tot ce este posibil, de aici și introducerea altui tip de carte de identitate digitală. Mai mult decât atât, ministrul educației, Martin Polaschek, a prezentat în luna martie o legitimație digitală pentru studenți, în baza căreia aceștia pot fi identificați și pot accesa diferite beneficii.

This website stores cookies on your computer. Cookie Policy