Ce sume se oferă și cine poate primi noile subvenții
În luna iulie, multe persoane din Austria pot solicita diverse subvenții pe care le oferă guvernul și care sunt menite să sprijine gospodăriile împotriva efectelor inflației.
Carinthia Bonus Extra
În valoare de 300 de euro, Kärnten Bonus Extra se va plăti doar o dată, în luna iulie, pentru un număr de circa 45.000 de gospodării.
Acest bonus va fi primit fără cerere, în mod automat, de aceia care au beneficiat anterior de subvențiile Carinthia Bonus și Carinthia Bonus Plus, dorindu-se a fi un ajutor „rapid și nebirocratic”. Cei care nu primesc plata automat, deși îndeplinesc toate cerințele, vor putea înregistra luna acesta o cerere pe site-ul ktn.gv.at
Prima de 300 de euro
Angajații Österreichische Post AG vor primi începând din iulie o primă de 300 de euro net, ca ajutor pentru creșterea costului vieții. Se estimează că circa 60% din forța de muncă va putea beneficia de această primă salarială ce va fi plătită până în luna decembrie a anului 2023.
Bonusul pentru îngrijirea rudelor
Un bonus de 750 de euro va putea fi alocat persoanelor care au grijă de membri ai familiei cu un nivel de îngrijire 4. Acest tip de bonus va fi plătit trimestrial.
Alocația de 60 de euro
O nouă alocație familială lunară, de 60 de euro, va fi oferită începând din iulie. De această alocație pentru copii vor putea beneficia familiile de șomeri, cei care primesc ajutor de șomaj, venitul minim sau ajutor social.
Suplimentul va putea fi primit, de asemenea, și de părinții singuri cu venitul lunar brut de până la 2.000 de euro.
Bonusul climatic
Pentru anul 2023, bonusul climatic este între 110 și 220 EUR, variind în funcție de locul de reședință. Eligibile pentru primirea acestui bonus sunt persoanele înregistrate în Austria pentru minimum 183 de zile în anul curent, cei cu vârsta de sub 18 ani primind însă jumătate din sumă.