Get In Touch
za:media GmbH
Goethestrasse 16a
6161 Mannheim
Germany
Work Inquiries
hello@romaniatoday.eu
Phone +49621 38072677
Back

Cum poți folosi vitamina C în mod eficient pentru ten

Beneficiile vitaminei C

Vitamina C este poate prima soluție care ne vine în minte atunci răceala ne dă târcoale sau când ne dorim întărirea sistemului imunitar.

Însă vitamina C se poate dovedi un super erou și când vine vorba despre rutina de îngrijire a pielii, fiind un ingredient foarte important pentru menținerea unui ten luminos și tânăr.

Fiind un puternic antioxidant, ajută corpul în procesul natural de regenerare a pielii.

În plus, antioxidanții topici protejează împotriva poluării și a razelor UV și reduc deteriorarea celulelor.

Deoarece corpul nu produce vitamina C în mod natural este necesar să o suplimentăm prin intermediul alimentației și cu ajutorul produselor cosmetice.

Cum să alegi produsele cu Vitamina C potrivite

Având în vedere beneficiile majore pe care le are vitamina C sau acidul ascorbic asupra pielii, nu este de mirare că produsele cosmetice care conțin acest ingredient au devenit atât de populare.

În general, se recomandă pentru ten serumurile cu un conținut de 10% de acid ascorbic, fiind formula care se absoarbe ușor și repede în piele. Câteva picături de produs sunt suficiente, însă cantitatea poate fi ajustată în funcție de modul în care răspunde pielea la aplicarea produsului.

Pentru ca aplicarea produsului să aibă rezultate optime, nu uita să-ți exfoliezi pielea săptămânal, pentru îndepărtarea celulelor moarte.

Dacă  nu ai tenul gras, poți combina produsul pe bază de vitamina C ales cu vitamina E, pentru a amplifica efectul benefic. Un astfel de amestec va acționa în mod eficient, ajutând la repararea țesuturilor și protejând mai mult împotriva razelor UV.

Cât de frecvent este recomandat să folosești vitamina C

Recomandarea specialiștilor este ca începând cu vârsta de 25 de ani produsele cosmetice cu vitamina C să fie aplicate zilnic, fiind indispensabile într-o rutină de îngrijire anti-îmbătrânire. Așadar, oferă-i pielii tale doza de sănătate și frumusețe aplicând câteva picături de vitamina C în fiecare dimineață și în fiecare seară.

This website stores cookies on your computer. Cookie Policy