Get In Touch
za:media GmbH
Goethestrasse 16a
6161 Mannheim
Germany
Work Inquiries
hello@romaniatoday.eu
Phone +49621 38072677
Back

Ce amendă pot primi șoferii britanici pentru transportarea necorespunzătoare a câinelui

Sursa foto: Pexels

Amenzi de până la 5.000 de euro

Potrivit Codului Rutier, conducătorii auto pot primi amenzi în valoare de câteva mii sterline dacă provoacă accidente din cauza câinelui, pisicii sau a altui animal de companie care poate distrage atenția în timpul condusului.

Regula 57 a Codului Rutier britanic prevede ca șoferii să transporte câinii sau alte animale de companie în mod corespunzător, impunându-se folosirea unui mijloc de limitare a acestora în spațiul din autovehicul.

Utilizarea unei cuști, ham sau protecții speciale pentru animalele de companie pot ajuta proprietarii să se conformeze acestei reguli. În felul acesta se evită situațiile periculoase în care animalele pot distrage atenția de la condus, pot răni șoferul sau chiar se pot răni singure la frânele bruște.

Conducerea neglijentă care duce la producerea unui accident în lipsa luării de măsuri conform Codului Rutier se poate pedepsi cu o amendă de până la 5.000 de lire sterline.

Conform unui raport Auto Trader despre regulile de siguranță, 34% dintre șoferii britanici nu au habar despre regula care se aplică pentru proprietarii care își transportă animalele de companie.

Recomandările specialiștilor

Adam Spivey, antrenor și director la Southend Dog Trening, recomandă șoferilor care își transportă animalele de companie să folosească un ham sigur sau o cușcă testată pentru impact.

Astfel de sisteme de reținere, nu doar că împiedică animalul să fie aruncat prin parbriz la un impact major, ci îl împiedică să-și părăsească locul când observă ceva pe fereastră.

Antrenorul explică faptul că transportarea animalelor de companie în mașină în condiții corespunzătoare, conform regulilor de siguranță,  este la fel de importantă precum transportarea copiilor.

„Înțelegem regulile de siguranță ale unui copil care este așezat corespunzător într-o mașină; trebuie să înțelegem că același lucru este valabil și pentru câini.”

This website stores cookies on your computer. Cookie Policy