Get In Touch
za:media GmbH
Goethestrasse 16a
6161 Mannheim
Germany
Work Inquiries
hello@romaniatoday.eu
Phone +49621 38072677
Back

Chat GPT, motiv de îngrijorare pentru profesori

Sursa foto: Pexels

Ce este Chat GPT

Parte dintr-o nouă generație de sisteme de inteligență artificială, aplicația software Chat GPT a atras deja milioane de utilizatori după lansarea din noiembrie 2022.

Un sistem precum Chat GPT poate conversa, genera text și chiar poate produce imagini și videoclipuri folosind o bază de date vastă de cărți digitale și alte mijloace media.

Astfel că utilizatorii l-au folosit în diverse scopuri, de la a scrie poezii și cântece și până la redactarea de e-mailuri.

Aplicația se dovedește însă problematică în sistemul de învățământ, unii studenți folosind-o pentru a scrie referate și teme, iar alții încercând chiar să trișeze la examene.

Chat GPT interzis în școli din SUA

Autoritățile din SUA au devenit preocupate de impactul negativ pe care îl are Chat GPT asupra proceselor de învățare, astfel că accesul la această aplicație este restricționat în școlile publice din New York.

Din dorința de a proteja onestitatea academică, dar și pentru a evalua riscurile și beneficiile utilizării acestui soft, autoritățile din Los Angeles au luat măsuri asemănătoare.

Inteligența artificială, o provocare pentru profesorii din Romania

Chat GPT ridică îngrijorări și în rândul profesorilor din România. Profesoara de limba engleză, Venera Roth-Gross, de la Colegiul Național Andrei Mureșanu, din Bistrița, consideră că inteligența artificială va deveni următoarea provocare pentru sistemul educațional, fiind o modalitate simplă prin care elevii pot înșela vigilența profesorilor.

Europa Liberă a realizat un experiment pentru a testa capacitatea Chat GPT de a rezolva sarcinile unui elev, cerând robotului să redacteze un eseu în care să prezinte particularitățile de construcție a unui personaj din romanul „Enigma Otiliei”.

Maria Melente, profesoară de limba și literatura română la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București, a evaluat eseul ca fiind o beție de cuvinte, în care nu se spune nimic concret despre personaj. „Tot portretul e mult prea general construit și nu există niciun detaliu care să demonstreze că portretul e al Otiliei. Nota 3 pentru efort”, a concluzionat cadrul didactic.

This website stores cookies on your computer. Cookie Policy